Cum prepară profesioniştii o delicioasă cafea infuzată la rece.


În perioadele caniculare, o cafea rece este binevenită. Cei de la Şcoala Moldovenească de Cafea din Iaşi au explicat cum poţi să-ţi prepari acasă un „cold brew“.

Potrivit cafegiilor ieşeni, temperatura la care se prepară cafeaua contează foarte mult, în funcţie de aceasta fiind potenţate anumite arome. „Noi putem face cafeaua şi cu apă rece şi cu apă caldă.

Pentru un cold brew, extracţia cu apă rece, folosim o cafea măcinată mai grunjos, nu o vom folosi pe cea de espressor sau de ibric, pentru că acestea sunt fine. O amestecăm cu apă şi o lăsam la frigider peste noapte.

Dimineaţa avem o cafea rece, iar dacă dorim putem să mai adăugăm două cuburi de gheaţă, pentru că va avea o aromă foarte bună“, a explicat Carmen Manea, unul dintre fondatorii Şcolii Moldoveneşti de Cafea. Potrivit acesteia, „ingredientul“ esenţial în pregătirea cafelei este omul: „Pot să am cea mai bună cafea, aparatură de ultimă generaţie şi orice fel de ustensile, dacă nu ştiu să le pun împreună, nu a ieşit nimic. Trebuie să avem puţină atenţie, atât. E nevoie de concentrare 3-4 minute, după care să faci ce vrei“.

Pentru o cafea pregătită la ibric, tânăra are câteva indicaţii: „Punem apă atât cât dorim şi o lăsăm să ajungă aproape de punctul de fierbere, adică atunci când se formează bulele de aer pe fundul şi pereţii ibricului. Putem să ne oprim în puncul respectiv, închidem focul, luăm ibricul de pe foc şi adăugăm atâta cafea cât ne dorim noi, o linguriţă, două, trei, fiecare are propriile peferinţe. Amestecăm uşor, ca să ne asigurăm că toată cafeaua a fost acoperită cu apă şi lăsăm împreună, preţ de vreo 2-3 minute. După care o turnăm într-o ceaşcă. Dacă rămâne caimac deasupra, înseamnă că avem o cafea proaspătă. Cu cât apa este la o temperatură mai scăzută, cu atât vom da voie unor arome speciale să iasă din cafea“.

Via Adevarul

Ce ajută cu adevărat memoria, atenţia, şi buna funcţionare a creierului?


capture-1

Bogat în acizi omega-3, peştele este alimentaţia favorită a creierului nostru.

Un rol au şi alte alimente precum cafeaua, zahărul, nucile, ciocolata, ca şi obişnuinţa de a lua micul dejun. Nu este un secret că odată cu noi îmbătrâneşte şi creierul. Vestea bună ar fi că ne putem îmbunătăţi şansele de a avea un creier sănătos pentru mai multă vreme dacă adăugăm în dietă anumite alimente şi băuturi „isteţe“, potrivit webmd.com.

Cafeaua ne poate face mai alerţi. Nu există nicio modalitate prin care să devenim mai deştepţi sau să ne creşetem IQ-ul în afara efortului personal de a pune mâna pe carte, însă este adevărat că anumite substanţe precum cafeina ne pot energiza şi ajuta să ne concentrăm mai bine. Cafeina este conţinută în cafea, ciocolată, băuturi energizante, precum şi în unele medicamente şi acţionează ca un adevăra ceaş deşteptător al organismului, însă efectul este de scurtă durată. Şi, adesea, mai mult înseamnă mai puţin: o supradoză de cafeină ne face să fim foarte nervoşi şi să ne simţim inconfortabil.

Zahărul îmbunătăţeşte memoria şi abilităţile mentale. Zahărul – sub formă de glucoză –  este o adevărată sursă de hrană pentru creierul nostru. De aceea un pahar cu ceva dulce de băut poate avea ca efect îmbunătăţirea memoriei, capacităţii de gândire şi a altor abilităţi mentale. Pe termen scurt însă. Plus că prea mult zahăr poate face mai multă rău decât bine, astfel că trebuie să fim atenţi cum îmbunătăţim memoria fără să stricăm în alte părţi.

Micul dejun hrăneşte şi creierul. Sunteţi tentaţi să săriţi peste micul dejun? Mai bine nu. Studiile făcute până acum au arătat că micul dejun luat în fiecare dimineaţă îmbunătăţeşte memoria şi atenţia pe termen scurt. Astfel, studenţii care obişnuiau să mănânce dimineaţa au avut rezultate şcolare mai bune decât aceia care nu făceau acest lucru. Alimentele care trebuie să fie prezente în această primă masă a zilei sunt cerealele cu fibre, laptele şi fructele.

Peştele întârzie demenţa. Acizii omega-3 din peşte au un efect uimitor asupra creierului. O dietă cu un nivel mare de omega-3 a fost asociată de experţi cu întârzierea demenţei şi reducerea riscului de atac vascular cerebral, plus că ajută memoria deficitară să se îmbunătăţească, în special în cazul persoanelor în vârstă. Aşadar, măcar două porţii de peşte pe săptămână.

Nuci şi seminţe pentru antioxidanţi şi vitamina E. Sunt surse foarte bune şi ar trebui consumate în porţii în fiecare zi. Unele studii asociază antioxidanţii şi vitamina E cu încetinirea deteriorării cogniţiei odată cu înaintarea în vârstă. Ciocolata neagră este un antioxidant puternic şi conţine stimulenţi naturali precum cafeina care ajută la mai buna concentrare. Fructele de pădure încetinesc degenerarea. Studiile făcute pe animale a arătat că fructele de pădure oferă protecţie împotriva radicalilor liberi şi reduce riscul de Alzheimer sau alt tip de demenţă.

Cereale integrale şi avocado. Fiecare organ al corpului este dependent de buna circulaţie a sângelui, în special inima şi creierul. O dietă bogată în cereale integrale şi fructe precum avocado poate reduce din riscurile de apariţie a bolilor cardiovasculare, reducând totodată şi nivelul colesterolului. Această simplă reducere a depunerilor pe artere care ar împiedica buna circulaţie a sângelui este suficientă pentru ca alimentarea celuleleor nervoase din creier să nu aibă de suferit. Suplimentele cu vitaminele B, C, E, betacaroten şi magneziu sunt utile doar acelor persoane a căror dietă este săracă în nutrienţi de acest fel. Anumite studii arată că beneficii aduc şi ginsengul şi combinaţiile de plante care îl conţin, însă alţi cercetători sunt de părere că ar fi nevoie de mai multe studii care să certifice acest lucru.

Coffee and Health === Introduction


images

Although coffee first appeared in human culture as a medicine, the kind we now patronize as „herbal,” the modern medical establishment has viewed coffee over the years with suspicion. So much so that coffee has become one of the most intensely scrutinized of modern foods and beverages.

Why has the medical establishment chosen to focus so much attention on coffee in particular? Why not on scores of other foods, from white mushrooms to black pepper to spinach, all of which have been accused of promoting various diseases? Perhaps because coffee is such an appealing dietary scapegoat. Since it has no nutritive value and makes us feel good for no reason, coffee may end up higher on the medical hit list than other foods or beverages that may offer equal or greater grounds for suspicion, but are more nourishing and less fun.

For now, however, the coffee lover can rest easy, or at least sip easy. Despite over twenty-five years of intensive study, medical science has yet to prove any definite connection between moderate caffeine or coffee consumption and disease or birth defects. For every study that tentatively suggests a relationship between moderate coffee drinking and some disease, or between moderate coffee drinking during pregnancy and a pattern of birth defects, other studies–usually involving larger test populations or more stringent controls–are published that contradict the earlier, critical studies. It is safe to say that the medical profession is far away from slapping coffee with the kind of warning labels that decorate wine and beer bottles.

To be cautious, if you are pregnant or have certain health conditions, you should bring your coffee consumption to the attention of your physician, even if it is a moderate habit. Aside from pregnancy, health conditions that merit examining your coffee drinking include benign breast lumps, high cholesterol, heart disease, osteoporosis, and some digestive complaints. Again, nothing has been proven against moderate coffee consumption in any of these situations, but overall results are ambiguous, some physicians may disagree with certain studies that exonerate caffeine, and new studies may have appeared that complicate the matter.

Disk Tea & Coffee2

Caffeine Content

The average cup of American-style coffee contains about 100 to 150 milligrams of caffeine; a properly prepared demitasse or single serving of espresso 80 to 120 milligrams. The average cup of tea delivers about 40 milligrams; the average chocolate bar about 20 to 60. A 12-ounce bottle of cola drink contains 40 to 60 milligrams, about as half as much as a cup of coffee.

images1

Short-Term Effects

The short-term effects of caffeine are well agreed upon and widely documented. A good summary appears in The Pharmacological Basis of Therapeutics by Dr. J. Murdoch Ritchie. On the positive side, caffeine produces „a more rapid and clearer flow of thought,” and allays „drowsiness and fatigue. After taking caffeine one is capable of greater sustained intellectual effort and a more perfect association of ideas. There is also a keener appreciation of sensory stimuli, and motor activity is increased; typists, for example, work faster and with fewer errors.”

Such effects are produced by caffeine equivalent to the amount contained in one to two cups of coffee. According to Dr. Ritchie the same dosage stimulates the body in a variety of other ways: heart rate increases, blood vessels dilate; movement of fluid and solid wastes through the body is promoted. All this adds up to the beloved „lift.”

On the negative side are the medical descriptions of the familiar „coffee nerves.” The heavy coffee drinker may suffer from chronic anxiety, a sort of „coffee come-down,” and may be restless and irritable. Insomnia and even twitching muscles and diarrhea may be among the effects. Very large doses of caffeine, the equivalent of about ten cups of strong coffee drunk in a row, produce toxic effects: vomiting, fever, chills, and mental confusion. In enormous doses caffeine is, quite literally, deadly. The lethal dose of caffeine in humans is estimated at about ten grams, or the equivalent of consuming 100 cups of coffee in one sitting.

FreeImageWorks.com

Moderate Consumption

It would seem that the resolution to the caffeine debate, at least in terms of short-term effects, is simple moderation. Drunk to excess, coffee literally verges on poison; drunk in moderation, it is still the beloved tonic of tradition, a gentle aid to thought, labor, and conversation.

But just how much is enough and how much is too much? No study will commit itself. One can estimate based on inference. Few, if any, studies report negative effects from doses of caffeine under 300 milligrams a day. Since the average cup of coffee (or single serving of espresso) contains about 100 milligrams of caffeine, one could infer from this evidence that anyone should be able to drink about three cups of coffee a day and enjoy the benefits of caffeine with none of the drawbacks. Such a figure assumes, of course, that you do not also consume quantities of cola drinks, chocolate bars, and headache pills. This is a conservative estimate, however. One could infer from other studies that five cups a day is safe for most people. Furthermore, reaction to caffeine varies greatly from individual to individual; some people cannot consume any amount comfortably.

china-noul-miraj-de-ce-vor-producatorii-de-cafea-sa-convinga-asiaticii-sa-renunte-la-ceai_size9Long-Term Effects

So much for the short-term effects. Researchers in the last 30 years or so have tried to implicate coffee, specifically the caffeine in coffee, in heart disease, birth defects, pancreatic cancer, and a half-dozen other less publicized health problems. So far, the evidence is, at most, inconclusive. Clinical reports and studies continue to generate far more questions than answers, and for every report tentatively claiming a link between caffeine and disease, there are several others contradicting it.

If anything, the medical evidence currently is running in favor of exonerating caffeine rather than further implicating it in disease. Some evidence even points to modest long-term health benefits for coffee drinkers.

One example of the way medical establishment has tended to see-saw on caffeine, condemning on partial evidence then backing off on further evidence, is the purported connection between heavy caffeine intake by pregnant women and birth defects. In the mid-1970s, experiments indicated that the equivalent of 12 to 24 cups of coffee (or equivalent bottles of cola) per day may cause birth defects – in rats. Although human beings metabolize caffeine differently from rats (and other researchers had questioned some of the conditions of the experiments), the United States Food and Drug Administration issued a widely publicized warning about the possible ill effects of caffeine on the fetus. Subsequently, an analysis by Harvard researchers of coffee drinking among 12,000 women early in their pregnancies failed to find a significant link between coffee intake and birth defects. The upshot of the debate? The official position, if there is one, came from a committee of the National Academy of Sciences, which recommended what common sense dictates, what this book recommends, and what coffee lovers through the ages have argued: Pregnant women, according to the NAS committee, should exercise „moderation” in their intake of caffeine.

woman-drinking-coffee (1)Reducing Caffeine Intake

Of course, if you simply want to cut down on your caffeine intake, rather than eliminating caffeine from your diet completely, there are alternatives other than decaffeinated coffees.

One is to drink less coffee while focusing on enjoying it more. This is a good tactic for people who consume too much coffee at work out of habit or reflex. Rather than drinking the coffee from the automatic coffee maker or urn, for example, make your own coffee carefully in a small plunger pot, focusing your attention on the act of brewing and drinking.

You can also buy coffees that are naturally low in caffeine. Specialty coffees contain considerably less caffeine than cheaper commercial coffees. Most inexpensive commercial blends are based on robusta coffees, which contain almost double the amount of caffeine as arabica. So if you drink a specialty coffee, you are probably consuming considerably less caffeine per cup than if you were drinking a cheap canned coffee.

Lastly, you can amuse yourself making low-caffeine blends by combining decaffeinated coffees with varying amounts of distinctive, full-bodied untreated coffees. Kenyas, Yemens, the best Ethiopias, and Guatemalas, for example, all pack enough flavor and body to spruce up even the drabbest of decaffeinated beans.

646x404Another Suspect: Acid

Caffeine is only one of the villains in the coffee controversy. Another is certain chemicals often lumped together under the term acid. Some people do not like the acid or sour note in coffee and claim it upsets their stomachs. Others say it causes jitters. I suggest that you experiment. Does that sourness in coffee make your tongue or stomach feel uncomfortable? Then you have three alternatives:

  • Try to find a coffee with the acid reduced through a process much like the ethyl acetate solvent decaffeination process. These coffees, treated in Germany, are marketed under the name special mild coffees. They are hard to find, do not offer much choice, and suffer from the same potential for flavor-diminution as decaffeinated beans.
  • Buy a moderately-dark- to dark-roasted coffee. Dark roasting reduces the acid sensation in coffee.
  • Buy a lower-altitude, naturally low-acid coffee brought to a moderately dark roast (full-city, Viennese, light espresso). To me, this is by far the best solution for acid-shy coffee drinkers. Naturally low-acid coffees include Brazils, most India and Pacific (Sumatra, Timor, Hawaii) coffees, and most Caribbean coffees.

It also helps to buy very good coffee, because the best coffee has been processed from ripe coffee fruit, and coffee from ripe fruit is naturally sweet and lacks the sharp, astringent sensation of cheaper coffee processed from less-than-ripe fruit.

Pesticides and Chemicals

The concerns raised by those apprehensive about the use of pesticides and agricultural chemicals in coffee growing are twofold. First is the health issue for the consumer: whether harmful chemical residues may reach our systems when we drink coffee. Second are the related environmental and social issues: whether buying coffees that may be grown with the help of potentially harmful chemicals contributes to the destruction of the environment and threatens the health of the rural poor who raise coffee.

Agricultural Chemicals and Consumer Health. The consumer health issue is simplest to address. Coffee is not eaten raw like lettuce or apples. The bean is the seed of a fruit. The flesh of this fruit is discarded. Along the way the seed is soaked, fermented, and subject to a thorough drying process. Later it is roasted at temperatures exceeding 400°F, and finally broken apart and soaked in near boiling water. This savage history concludes when we consume only the water in which the previously soaked, fermented, dried, roasted, and infused seed was immersed. Given this history of relentless attrition, it hardly seems possible that much if any of the small amounts of pesticide/fungicide residue permitted by law in green coffee ever make it into the cup.

Chemical Free Alternatives. In brief, coffee drinkers concerned about the impact of agricultural chemicals on environment and society or those unwilling to accept my reassurances on the consumer health issue have essentially three alternatives:

  • Buy a traditional coffee, grown as coffee was grown from its inception, before agricultural chemicals were invented. All Yemen, almost all Ethiopia, and most Sumatra Mandheling coffees are grown in such a state of innocence, and all are among the world’s finest.
  • Buy a certified organic coffee. Certified organic coffees are coffees whose growing conditions and processing have been thoroughly monitored by independent agencies and found to be free of pesticides, herbicides, fungicides, chemical fertilizers, and other potentially harmful chemicals. The monitoring agencies visit the farm and verify that no chemicals have been used on the farm for several years, and then follow every step of the processing, preparing, transporting, storage, and roasting. Such careful monitoring is of course expensive, which is one reason certified organic coffees cost more than similar uncertified coffees. Many such certified organic coffees are the product of socially and environmentally progressive cooperatives. See pages PPP-PPP for more on organically grown coffees.
  • Buy a coffee labeled „sustainable.” At this writing sustainable is a rather loose term meaning that, in the view of the importer or roaster, designated farmers are doing everything within reason to avoid the use of agricultural chemicals and to pursue enlightened environmental and socially progressive practices in the growing and processing of their coffees.

 

646x404Health Benefits of Coffee

Coffee has been a medical whipping boy for so long that it may come as a surprise that recent research suggests that drinking moderate amounts of coffee (two to four cups per day) provides a wide range of health benefits. Most of these benefits have been identified through statistical studies that track a large group of subjects over the course of years and match incidence of various diseases with individual habits, like drinking coffee, meanwhile controlling for other variables that may influence that relationship. According to a spate of such recent studies moderate coffee drinking may lower the risk of colon cancer by about 25%, gallstones by 45%, cirrhosis of the liver by 80%, and Parkinson’s disease by 50% to as much as 80%. Other benefits include 25% reduction in onset of attacks among asthma sufferers and, at least among a large group of female nurses tracked over many years, fewer suicides.

In addition, some studies have indicated that coffee contains four times the amount of cancer-fighting anti-oxidants as green tea.

Of course, most of these studies do not take into account how the coffee is brewed, how fresh the beans, and so on. Perhaps as these studies are refined we may discover, for example, that drinking coffee that has been freshly roasted and brewed is more beneficial than downing coffee that is terminally stale or badly brewed. Certainly there is considerably more going on chemically in fresh coffee than in stale. And we may learn how much beneficial effects of coffee drinking are provoked by caffeine and how much by other, less understood, chemical components of coffee. But one thing is certain, if I were a nurse taking part in the study noted earlier, and if I were drinking cheap office service coffee, I would be much, much more prone to suicide than if I were drinking, say, a freshly roasted and brewed Ethiopia Yirgacheffe.

 

Incălzirea globala si efectele ei: producţiile de cafea, miere, bere şi ciocolată, sub ameninţarea schimbărilor climatice !!!


Schimbările climatice au nenumărate consecinţe la nivel global, de la ridicarea nivelului mării, la fenomente meteo extreme sau temperaturi din ce în ce mai ridicate. Odată cu încălzirea excesivă a vremii şi a dezastrelor naturale tot mai frecvente şi unele dintre alimentele noastre preferate vor fi tot mai scumpe şi chiar ar putea deveni o raritate.

În continuare, vă prezint o listă de 12 alimente şi bături care sunt pe cale de dispariţie din cauza încălzirii globale, potrivit Business Insider şi The Sun.

1. Cafeaua

coffee-coffee-beans-fresh-new-hd-wallpaper.jpg

În septembrie, un raport al organizaţiei non-profit Climate Institute a concluzionat că suprafaţa potrivită pentru producţia de cafea, la nivel global, urmează să scadă cu până la 50% din cauza schimbărilor climatice. Pe lângă secetă, încălzirea globală a făcut culturile de cafea mai predispuse la boli devastatoare precum „rugina cafelei“, care a condus la pierderi mai mari de un miliar de dolari.

2. Ciocolata

111

Indonezia şi Ghana, care aveau un climat ideal pentru creşterea boabelor de cacao înregistrează scăderi semnificative ale producţiei. Producătorii de ciocolată, precum Mars, au început să angajeze meteorologi pentru a studia impactul schimbărilor climatice în încercarea de a-şi reduce pierderile financiare. Un studiu efectuat de Centrul Internaţional pentru Agricultură Tropicală a arătat că temperaturile medii anuale din aceste ţări sunt în continuă creştere, iar acest lucru poate fi catrastrofal pentru arbore de cacao.

3. Berea

2222

Condiţiile de vreme tot mai extreme afectează producţia de hamei din SUA, arată revista ClimateWatch. Seceta aceasta ar putea însemna, prin urmare, băuturi mai puţin gustoase. Anumiţi producători de bere se tem că deficitul de apă de râu i-ar putea forţa să apeleze la apa subterană, o schimbare despre care şeful fabricii de bere Lagunitas a spus că „ar fi ca şi cum ai face bere cu Alka-Seltzer (comprimate efervescente)“, arată NPR.

4. Avocado

111

Sunt multe motive pentru care avocado este mult mai scump decât înainte, unul din acestea fiind greva fermierilor. Însă cea mai mare ameninţare asupra acestor fructe  o reprezintă schimbările climatice: temperaturile ridicate şi seceta au cauzat probleme peste tot în California şi Australia. Avocado este foarte sensibil la climă, ceea ce îi face susceptibili la efectele schimbărilor climatice.

5. Bananele

111

Unul dintre cele mai populare fructe ar putea fi dat uitării. Bananele din Iordania şi Mozambic sunt în prezent afectate de boala Panama, care omoară mii de plante. Din fericire, bananele sunt cultivate şi în alte zone, însă boala continuă să fie un motiv grav de îngrijorare.

6. Mierea de albine

111

Acest aliment sănătos este în pericol din cauza schimbărilor de mediu şi a bolilor care afectează tot mai multe tipuri de plante. Mai mult, numărul coloniilor de albine a început să scadă la nivel mondial pe fondul creşterii bolilor care afectează insectele. Potrivit statisticilor, pierderile evaluate de dispariţia albinelor se ridică la 2 miliarde de dolari.

7. Stridiile

111

În acest moment, încălzirea globală ajută, de fapt, stridiile, deoarece acestea cresc mai repede în ape mai calde. Cu toate acestea, apele mai calde le fac pe stridii mai vulnerabile în faţa melcilor carnivori, arată Seeker, citând un studiu recent în Ecologie Funcţională. Mercii carnivori atacă şi mănâncă stridii, provocând pagube de milioane de dolari industriei, iar situaţia s-ar putea înrăutăţi din cauza creşterii temperaturii apelor.

8. Homarul

111

Dacă temperatura apelelor din oceane creşte cu mai mult de cinci grade, puii de homar nu vor mai fi capabili să supravieţuiască, potrivit unei cercetări a Universităţii din Maine şi Laboratorului pentru Ştiinţele Oceanelor Bigelow, arată The Guardian.  Grupul interguvernamental de experţi al Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, a declarat că Golful Maine va ajunge la această temperatură până în 2100. Cu alte cuvinte, homarii din Maine, care reprezintă o afacere de peste de 330 de milioane de dolari, ar putea dispărea în 84 de ani.

9. Somonul

111

Somonul se luptă şi el să se adapteze noilor temperaturi mai calde ale apei. Fără ape reci în care să se reproducă, acest peşte luptă pentru supravieţuire, punând speciile în pericol de extincţie.

10. Untul de arahide

111

Alunele de pământ, din care se face deliciosul unt de arahide, se luptă să crească în condiţiile creşterii secetei. Această plantă, care necesită între 0,5 şi 1 metru cub de apă pentru a supravieţui, este supusă unui risc ridicat de a deveni pe cale de dipariţie.

11. Carnea de porc

111

Din nefericire pentru iubitorii de slănină, cârnaţi şi şuncă, seceta din America şi Rusia va avea mare impact asupra întregii lumi. Experţii din Marea Britanie au avertizat că deficitul de carne de porc este acum inevitabil şi că preţurile s-ar putea dubla.

12. Siropul de arţar

111

Schimbările climatice schimbă deja sezonul producţiei de sirop de arţar şi afectează calitatea acesta, potrivit Climate Central. Producătorii se tem că în cele din urmă, zone precum Virginia nu vor mai fi la fel de reci pentru producţia de sirop de arţar nici chiar în cele mai friguroase momente ale anului. Totodată, dacă temperatura din Canada va mai creşte cu şase grade, arţarii ar putea produce cu greu sevă, ceea ce va pune capăt popularului topping de clatite.

Ce bautura reduce cu 50 % la femei,riscul aparitiei cancerului de colon


Friends Talking over Coffee

Femeile care beau minimum două ceşti de cafea pe zi îşi diminuează cu 50%  riscul de a face cancer la colon, comparativ cu reprezentantele sexului frumos care nu consumă această băutură. Cercetatorii au studiat, timp de 12 ani, datele obţinute în urma unui studio la care au participat 96.000 de femei şi bărbaţi.

Participanţii la studiu aveau vârstele cuprinse între 40 şi 69 de ani. Ţine la distanţă un tip de cancer periculos Specialiştii au subliniat faptul că mecanismul prin care cafeaua ar putea preveni cancerul la colon este încă necunoscut. Se pare însă că, conţinutul cofeinei ar putea stimula funcţionarea colonului sau efectul ar putea fi datorat proprietăţilor antioxidante ale cafelei.

Cafeaua aduce şi alte multe beneficii organismului. De exemplu, cei care obişnuiesc să consume această băutură au un risc redus de boli mintale. Te scapă de migrene În plus, această licoare poate stimula memoria, dar te poate scăpa şi de nesuferitele migrene. În plus, un studiu efectuat de Harvard School of Public Health a demonstrat că, consumul de 2-4 ceşti de cafea pe zi reduce predispoziţia spre suicid a bărbaţilor şi femeilor cu până la 50%.