Cum prepară profesioniştii o delicioasă cafea infuzată la rece.


În perioadele caniculare, o cafea rece este binevenită. Cei de la Şcoala Moldovenească de Cafea din Iaşi au explicat cum poţi să-ţi prepari acasă un „cold brew“.

Potrivit cafegiilor ieşeni, temperatura la care se prepară cafeaua contează foarte mult, în funcţie de aceasta fiind potenţate anumite arome. „Noi putem face cafeaua şi cu apă rece şi cu apă caldă.

Pentru un cold brew, extracţia cu apă rece, folosim o cafea măcinată mai grunjos, nu o vom folosi pe cea de espressor sau de ibric, pentru că acestea sunt fine. O amestecăm cu apă şi o lăsam la frigider peste noapte.

Dimineaţa avem o cafea rece, iar dacă dorim putem să mai adăugăm două cuburi de gheaţă, pentru că va avea o aromă foarte bună“, a explicat Carmen Manea, unul dintre fondatorii Şcolii Moldoveneşti de Cafea. Potrivit acesteia, „ingredientul“ esenţial în pregătirea cafelei este omul: „Pot să am cea mai bună cafea, aparatură de ultimă generaţie şi orice fel de ustensile, dacă nu ştiu să le pun împreună, nu a ieşit nimic. Trebuie să avem puţină atenţie, atât. E nevoie de concentrare 3-4 minute, după care să faci ce vrei“.

Pentru o cafea pregătită la ibric, tânăra are câteva indicaţii: „Punem apă atât cât dorim şi o lăsăm să ajungă aproape de punctul de fierbere, adică atunci când se formează bulele de aer pe fundul şi pereţii ibricului. Putem să ne oprim în puncul respectiv, închidem focul, luăm ibricul de pe foc şi adăugăm atâta cafea cât ne dorim noi, o linguriţă, două, trei, fiecare are propriile peferinţe. Amestecăm uşor, ca să ne asigurăm că toată cafeaua a fost acoperită cu apă şi lăsăm împreună, preţ de vreo 2-3 minute. După care o turnăm într-o ceaşcă. Dacă rămâne caimac deasupra, înseamnă că avem o cafea proaspătă. Cu cât apa este la o temperatură mai scăzută, cu atât vom da voie unor arome speciale să iasă din cafea“.

Via Adevarul

Cafeaua verde, lichidul energizant care te scapă de kilogramele în plus. Cum spun medicii că ar trebui consumată !!!


61658327

Lichidul energizant care ne binedispune dimineaţa are efecte nebănuite dacă este preparat din boabe crude de cafea. Pe lângă efectul revigorant, cafeaua verde este un puternic antioxidant şi un ajutor de nădejde în lupta cu kilogramele în plus.

Boabele necoapte de cafea conţin un plus de substanţe benefice pentru organism, substanţe al căror efect este redus considerabil prin procesul de prăjire. Efectul curativ al cafelei verzi este dat de acidul clorogenic care, în combinaţie cu cofeina, contribuie  la reglarea metabolismului, prin stimularea arderii rapide a grăsimilor şi dezintoxicarea organismului.    Dincolo de aceste aspecte, cafeaua verde este considerată şi un aliat de nădejde al persoanelor aflate la cură de slăbire, mai ales în Statele Unite ale Americii. Specialiştii explică că acelaşi acid clorogenic din compoziţia boabelor limitează absorbţia zahărului în organism.

Disk Tea & Coffee2

“Cafeaua verde, neprocesată, limitează absorbţia glucidelor şi reprezintă totodată o bogată sursa de antioxidanţi, care previn aparitia cancerului si reduc procesul de distrugere celulară, amânănd astfel îmbătrânirea. Cafeaua neprocesată conţine acid clorogenic care ajută la reglarea metabolismul, arderea grăsimilor şi eliminarea kilogramele în plus. Consumul regulat de cafea verde are şi efect detoxifiant şi dezinfectant asupra organismului”, precizează Daniela Ştefoane, doctor inginer în industrie alimentară.

Cum se prepară cafeaua verde   Proprietăţile curative ale cafelei verzi se pierd prin prăjirea boabelor, căci acidul clorogenic devine inactiv la temperaturi ridicate. De aceea este indicat ca boabele de cafea verde să fie măcinate la rece, la temperaturi sub 40 de grade Celsius.     “În funcţie de sortiment, cafeaua verde conţine până la 2,2% cofeină, de aceea nu se recomandă în cantităţi mari, ci maximum două ceşti în prima parte a zilei. După o anumită perioadă de timp este bine să facem o pauză. În cazul în care organismul nu reacţionează bine, cafeaua verde se poate înlocui cu ceai verde sau yerba mate, sau cu ginseng siberian, o plantă cu efect tonic”, mai spune Daniela Ştefoane.    Cafeaua verde este recomandată şi persoanelor cu risc de diabet întrucât scade glicemia. Atenţie însă, consumul excesiv are efecte adverse, întrucât scăderea glicemiei poate provoca apariţia unei stărilor de ameţeală.

 

Doi studenţi au creat designul unui aparat de cafea care prajeste,macina…


Doi tineri orădeni au creat designul unui aparat care ar putea schimba felul în care oameni din întreaga lume își beau cafeaua. Este vorba despre o mașină de cafea care prepară lichidul din boabe verzi, care sunt prăjite și măcinate de acest aparat revoluționar. Interesul investitorilor din toată lumea față de acest proiect este mare, având în vedere că el ar putea elimina  intermediarii din procesul de vânzare al cafelei.
Valentin şi Alin sunt doi studenţi în anul patru la Arhitectură în Oradea. Ultima lună a fost cea mai intensă din scurta lor carieră, după ce s-au înscris la un concurs internaţional de idei pentru proiectarea unui aparat de cafea revoluţionar.

„Nouă ni s-a părut o sarcină foarte interesantă, având în vedere că discutăm despre un aparat care nu mai există în momentul de faţă în lume”, spune Valentin Cătană. Alin Nicoară îl completează: „Am lucrat non-stop, 50 – 60 de ore non stop, până ne-a ieșit ce am dorit.”

Adică o maşină de cafea care prepară lichidul din boabe verzi, neprelucrate. „În momentul în care ele se prăjesc, se exfoliază, iar acele resturi pot fi scoase foarte ușor din partea frontală a aparatului”, explică Valentin. „Este şi un buton care arată cât de mult se dorește să se prăjească cafeaua.”

Nemţii au venit cu ideea, orădenii au stabilit designul

Cei care au venit cu ideea sunt mai mulţi tineri din Germania, care au construit un prototip, pentru care au avut nevoie şi de un design. Concursul de idei, lansat pe o platformă online internaţională, a fost câştigat de cei doi studenți orădeni.

Nathalie Sonne, responsabil marketing Bonaverde: „Am avut cel mai bun răspuns la dosarul de lucru, au luat în considerare toate aspectele importante, inclusiv costurile de producţie. Au creat un design minunat.”

Proiectul mașinii de cafea a primit deja finanțare din toată lumea. În mai puțin de o lună, firma germană a primit aproape 300 de mii de dolari de la investitori, pentru a porni producția.

Hans Stier, fondator Bonaverde: „Sper să facem cât mai mulți oameni să se alăture revoluției noastre în domeniul cafelei.”

La începutul lunii decembrie va demara procesul de producție a mașinii de cafea, pentru a putea fi livrată clienților.

Firma germană se va ocupa inclusiv de relația cu producătorii de cafea din lume, care vor putea livra produsul în stare brută, direct clienților interesați. Mașina de cafea ar putea să-i îmbogățească pe cei doi tineri orădeni, care, pe lângă premiul de 1500 de dolari pentru câștigarea concursului de idei, vor primi și 80 de cenți pentru fiecare aparat vândut în lume.