Cum prepară profesioniştii o delicioasă cafea infuzată la rece.


În perioadele caniculare, o cafea rece este binevenită. Cei de la Şcoala Moldovenească de Cafea din Iaşi au explicat cum poţi să-ţi prepari acasă un „cold brew“.

Potrivit cafegiilor ieşeni, temperatura la care se prepară cafeaua contează foarte mult, în funcţie de aceasta fiind potenţate anumite arome. „Noi putem face cafeaua şi cu apă rece şi cu apă caldă.

Pentru un cold brew, extracţia cu apă rece, folosim o cafea măcinată mai grunjos, nu o vom folosi pe cea de espressor sau de ibric, pentru că acestea sunt fine. O amestecăm cu apă şi o lăsam la frigider peste noapte.

Dimineaţa avem o cafea rece, iar dacă dorim putem să mai adăugăm două cuburi de gheaţă, pentru că va avea o aromă foarte bună“, a explicat Carmen Manea, unul dintre fondatorii Şcolii Moldoveneşti de Cafea. Potrivit acesteia, „ingredientul“ esenţial în pregătirea cafelei este omul: „Pot să am cea mai bună cafea, aparatură de ultimă generaţie şi orice fel de ustensile, dacă nu ştiu să le pun împreună, nu a ieşit nimic. Trebuie să avem puţină atenţie, atât. E nevoie de concentrare 3-4 minute, după care să faci ce vrei“.

Pentru o cafea pregătită la ibric, tânăra are câteva indicaţii: „Punem apă atât cât dorim şi o lăsăm să ajungă aproape de punctul de fierbere, adică atunci când se formează bulele de aer pe fundul şi pereţii ibricului. Putem să ne oprim în puncul respectiv, închidem focul, luăm ibricul de pe foc şi adăugăm atâta cafea cât ne dorim noi, o linguriţă, două, trei, fiecare are propriile peferinţe. Amestecăm uşor, ca să ne asigurăm că toată cafeaua a fost acoperită cu apă şi lăsăm împreună, preţ de vreo 2-3 minute. După care o turnăm într-o ceaşcă. Dacă rămâne caimac deasupra, înseamnă că avem o cafea proaspătă. Cu cât apa este la o temperatură mai scăzută, cu atât vom da voie unor arome speciale să iasă din cafea“.

Via Adevarul

Cum ne răcorim pe caniculă. De ce sunt interzise sucurile când este foarte cald, ce consumăm pentru o hidratare corectă


Pentru a trece mai uşor peste disconfortul termic, în zilele toride specialiştii ne învaţă ce trebuie să mâncăm. Mai mult decât atât, medicii spun că atunci când este foarte cald trebuie să renunţăm la cafeaua, ceaiul sau berea pentru că favorizează deshidratarea.

“Având în vedere temperaturile ridicate ce se vor înregistra, reamintim cetăţenilor câteva recomandări pentru prevenirea incidentelor. În primul rând, trebuie evitat  pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. De asemenea, ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius”, spune dr. Camelia Truică, medic epidemiolog în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică din Călăraşi.

Specialiştii spun că pentru a ne simţi confortabil trebuie purtate pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Zilnic trebuie consumaţi între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minut. Cât  mai multe fructe şi legume proaspete În zilele caniculare, spun medicii, nu trebuie consumat alcool  (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.

Deşi am fi tentaţi să credem că ne răcorim, băuturile alcoolice ne fac mai mult rău decât bine. Şi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină(cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) trebuie evitate deoarece acestea sunt diuretice şi astfel se pierd lichidele din corp şi intervine deshidratarea. Este indicat să consumăm fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă- o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Şi legumele intră în categoria alegerilor bune atunci când cauţi să te hidratezi prin mesele tale. De exemplu, castraveţii conţin 95% apă, iar spanacul ardeii graşi sau roşiile peste 90%.

Lactatele nu trebuie să lipsească

Lactatele pot fi incluse şi ele pe lista alimentelor bune pentru hidratare. Iaurtul are, de exemplu,  89 procente apa şi până şi brânzeturile tari pot avea în compoziţie 40% apă. În plus, specialiştii ne sfătuiesc să adăugăm pe lista alimentelor care aduc apă în organism şi cărnurile slabe sau ouăle. Alimentele pot oferi, în medie, 20% din necesarul de apă zilnic şi pentru că stimuleaza consumul de lichide. Mai mult decât atât, alimentele au un aport de minerale, precum sodiu sau potasiu, care ajuta organsimul să păstreze apa.

Evitaţi munca la câmp!

“Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc). De asemenea, atenţionăm persoanele din mediul rural să evite pe cât posibil efectuarea muncilor agricole in intervalul 11.00-17.00. Trebuie să avem grij de persoanele dependente de noi(copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu le solicită”, spune specialistul.

via Adevarul

Ce să nu adaugi niciodată în cafea !


După ce sună alarma de dimineaţă mare parte dintre noi ne îndreptăm spre bucătărie pentru a pregăti cafeaua. Dacă faci parte din categoria celor care nu pot să-şi înceapă activitatea zilnică fără cana de cafea, atunci este indicat să ştii ce anume să nu pui niciodată în ceaşca de cafea pentru a te bucura de adevăratele beneficii pe care ţi le oferă această licoare.

Elixirul negru care te ajută să funcţionezi pe parcursul zilei nu are doar părţi pozitive. Într-o încercare de a o prepara mai savuroasă s-ar putea să obţii efectul contrar. Iată ce să nu pui niciodată în cafea dacă vrei să fie medicament şi nu drog pentru organismul tău. Afectează ficatul dacă o combini cu analgezice Deşi ficatul este un organ destul de rezistent o proporţie de proximativ 75% din ţesutul hepatic poate fi afectat sau înlăturat chirurgical fără să apară insuficienţa hepatică. Însă chiar şi asa el poate fi afectat destul de mult de excesul de cafea mai ales atunci când este combinată cu paracetamolul.

Această descoperire a fost făcută publică după ce în anul 2007 cercetătorii de la Universitatea din Washington au făcut un studiu cu privire la electele cafelei în combinaţie cu alte elemente. De asemenea consumul exagerat favorizează apariţia osteoporozei deoarece ajută la eliminarea calciului din organism şi a vitaminei D care ajută la fixarea calciului. Insomnia şi dereglările hormonale, dantura, inima, ficatul toate au de suferit. Nu combina aromele Cafeaua se bea neagră şi atât.

Cu cât adaugi mai multe arome cu atât o faci mai toxică pentru sănătatea ta, deoarece ele conţin doze mari de zahăr şi coloranţi artificiali. Dacă nu îţi place simplă şi vrei să îi schimbi gustul optează totuşi pentru picături de extrat de vanilie sau mentă sau îndulceşte-o cu fructe deshidratate.

Ce ajută cu adevărat memoria, atenţia, şi buna funcţionare a creierului?


capture-1

Bogat în acizi omega-3, peştele este alimentaţia favorită a creierului nostru.

Un rol au şi alte alimente precum cafeaua, zahărul, nucile, ciocolata, ca şi obişnuinţa de a lua micul dejun. Nu este un secret că odată cu noi îmbătrâneşte şi creierul. Vestea bună ar fi că ne putem îmbunătăţi şansele de a avea un creier sănătos pentru mai multă vreme dacă adăugăm în dietă anumite alimente şi băuturi „isteţe“, potrivit webmd.com.

Cafeaua ne poate face mai alerţi. Nu există nicio modalitate prin care să devenim mai deştepţi sau să ne creşetem IQ-ul în afara efortului personal de a pune mâna pe carte, însă este adevărat că anumite substanţe precum cafeina ne pot energiza şi ajuta să ne concentrăm mai bine. Cafeina este conţinută în cafea, ciocolată, băuturi energizante, precum şi în unele medicamente şi acţionează ca un adevăra ceaş deşteptător al organismului, însă efectul este de scurtă durată. Şi, adesea, mai mult înseamnă mai puţin: o supradoză de cafeină ne face să fim foarte nervoşi şi să ne simţim inconfortabil.

Zahărul îmbunătăţeşte memoria şi abilităţile mentale. Zahărul – sub formă de glucoză –  este o adevărată sursă de hrană pentru creierul nostru. De aceea un pahar cu ceva dulce de băut poate avea ca efect îmbunătăţirea memoriei, capacităţii de gândire şi a altor abilităţi mentale. Pe termen scurt însă. Plus că prea mult zahăr poate face mai multă rău decât bine, astfel că trebuie să fim atenţi cum îmbunătăţim memoria fără să stricăm în alte părţi.

Micul dejun hrăneşte şi creierul. Sunteţi tentaţi să săriţi peste micul dejun? Mai bine nu. Studiile făcute până acum au arătat că micul dejun luat în fiecare dimineaţă îmbunătăţeşte memoria şi atenţia pe termen scurt. Astfel, studenţii care obişnuiau să mănânce dimineaţa au avut rezultate şcolare mai bune decât aceia care nu făceau acest lucru. Alimentele care trebuie să fie prezente în această primă masă a zilei sunt cerealele cu fibre, laptele şi fructele.

Peştele întârzie demenţa. Acizii omega-3 din peşte au un efect uimitor asupra creierului. O dietă cu un nivel mare de omega-3 a fost asociată de experţi cu întârzierea demenţei şi reducerea riscului de atac vascular cerebral, plus că ajută memoria deficitară să se îmbunătăţească, în special în cazul persoanelor în vârstă. Aşadar, măcar două porţii de peşte pe săptămână.

Nuci şi seminţe pentru antioxidanţi şi vitamina E. Sunt surse foarte bune şi ar trebui consumate în porţii în fiecare zi. Unele studii asociază antioxidanţii şi vitamina E cu încetinirea deteriorării cogniţiei odată cu înaintarea în vârstă. Ciocolata neagră este un antioxidant puternic şi conţine stimulenţi naturali precum cafeina care ajută la mai buna concentrare. Fructele de pădure încetinesc degenerarea. Studiile făcute pe animale a arătat că fructele de pădure oferă protecţie împotriva radicalilor liberi şi reduce riscul de Alzheimer sau alt tip de demenţă.

Cereale integrale şi avocado. Fiecare organ al corpului este dependent de buna circulaţie a sângelui, în special inima şi creierul. O dietă bogată în cereale integrale şi fructe precum avocado poate reduce din riscurile de apariţie a bolilor cardiovasculare, reducând totodată şi nivelul colesterolului. Această simplă reducere a depunerilor pe artere care ar împiedica buna circulaţie a sângelui este suficientă pentru ca alimentarea celuleleor nervoase din creier să nu aibă de suferit. Suplimentele cu vitaminele B, C, E, betacaroten şi magneziu sunt utile doar acelor persoane a căror dietă este săracă în nutrienţi de acest fel. Anumite studii arată că beneficii aduc şi ginsengul şi combinaţiile de plante care îl conţin, însă alţi cercetători sunt de părere că ar fi nevoie de mai multe studii care să certifice acest lucru.

Cum se vede lumea prin ochii unui cultivator de cafea


Te-ai întrebat vreodată care este drumul pe care cafeaua îl face până la cana ta? Care sunt paşii pe care boaba de cafea îi face pentru ca tu să te poţi bucura în fiecare zi de o cafea savuroasă? Ei bine, totul începe cu grija pe care cultivatorii de cafea o oferă plantei de cafea, încă din momentul plantării. Unul dintre aceşti cultivatori este Romel Francisco Castaño Santiago, care are propria plantaţie de cafea în Alto Mira County, Columbia. Ziua lui Romel începe înainte de răsărit, pentru că îngrijirea arborilor de cafea este o muncă laborioasă, care necesită grija şi atenţia lui. Cu toate acestea, greutăţile nu se văd pe faţa lui Romel, care este mereu cu zâmbetul pe buze, pentru că le poate oferi soţiei şi fiului său de 3 ani un viitor mai bun, plantarea cafelei fiind o afacere sustenabilă.

Bunăstarea familiei sale depinde de pasiunea pe care Romel o investeşte în munca de zi cu zi, astfel, el este dedicat în totalitate procesului de producţie a cafelei, din momentul în care sădeşte planta de cafea, până când boabele de cafea sunt gata pentru a fi vândute. Planta de cafea se numără printre speciile sensibile la diversitate genetică, dăunători şi schimbări de climă. Expunerea constantă la aceşti factori va duce în viitorul apropiat la diminuarea producţiei de cafea, iar pe termen lung planta de cafea va fi pusă în pericol.

627x0

Nu este uşor să cultivi cafea, însă Romel nu este singur, pentru că el este unul dintre cultivatorii de cafea ajutaţi de NESCAFÉ prin iniţiativa lansată la nivel global în 2010. ”Apreciez foarte mult ajutorul pe care NESCAFÉ mi-l oferă. De la reprezentanţii lor am învăţat cum să am grijă de plantaţie, cum să cultiv arbori rezistenţi la rugina plantei de cafea (o ciupercă la care planta de cafea este vulnerabilă), din răsadurile primite de la ei, şi cum să îmbunătăţesc constant procesul de cultivare a cafelei. Toate aceste schimbări m-au ajutat să îmi dezvolt şi să îmi îmbunătăţesc afacerea”, a declarat Romel. Prin iniţiativa dezvoltată la nivel global, NESCAFÉ contribuie la durabilitatea culturilor de cafea şi la menţinerea calităţii cafelei şi, astfel, le oferă familiilor din comunităţile în care se cultivă cafea posibilitatea de a avea o viaţă mai bună, iar nouă tuturor ne permite să ne bucurăm în continuare de o cafea de calitate.

via Adevarul.ro