A 5-a generație


Reclame

Ce se întâmplă în corpul nostru când consumăm băuturi fierbinţi şi dulci. Efectele pe termen scurt, mediu şi lung


242_33183100

Preţul plătit pentru cafeaua pe care o luăm cu noi în fiecare dimineaţă la job sau pe care o cumpărăm în drum spre serviciu poate avea un preţ mult mai mare decât cel plătit din buzunar, atrag atenţia medicii.

Gestul de a cumpăra o cafea sau o altă băutură fierbinte în fiecare dimineaţă în drum spre serviciu a devenit unul banal pentru locuitorii marilor oraşe.

Pe termen lung, acest obicei ar putea să ne coste sănătate atrag atenţia medicii, citatţi de CNN, cu atât mai mult cu cât recent a fost publicat un nou raport al organizaţiei britanice Action on Sugar în care se arată că o băutură XXL  vândută de lanţul de cafenele Starbucks conţin nu mai puţin de 25 de linguriţe de zahăr, de trei ori mai mult decât cantitatea maximă recomandată zilnic de medici pentru un adult.

Reprezentanţii lanţului de cafenele s-au apărat afirmând că până în 2020 vor reduce zahărul conţinut în băuturi cu 25%.

Studiul s-a axat pe băuturile vânzute în Marea Britanie, dar informaţiile nutriţionale afişate pe site-ul companiei arată niveluri similare de zahăr în Marea Britanie, în SUA sau oriunde. Jurnaliştii de la CNN au vorbit cu un endocrinolog, expert în obezitate, pentru a vedea care sunt efectele băuturilor fierbinţi şi dulci pe termen scurt, mediu şi lung.

Dr. Tony Goldstone de la Imperial College London a explicat că după o oră de la îngurgitare putem avea o creştere a nivelului zahărului în sânge care ne face să ne simţim cam rău, cu transpiraţii şi dezorientare. Pulsul, de asemenea, creşte.

Când consumăm băuturi fierbinţi şi dulci este uşor să bem o cantitate mare de lichid în scurt timp, iar zahărul este repede absorbit în corp.

„Ar fi mult mai greu de consumat aceeaşi cantitate de zahăr dacă aceasta ar lua forma orezului“, a explicat medicul. Aceasta este una dintre probleme cu zahărul în băuturile calde, adaugă Goldstone. Creşterea şi scăderea rapidă a zahărului din sânge pune la încercare pancreasul care încearcă să elibereze cantităţi suplimentare de insulină. Acesta e un lucru rău pentru sănătate, iar pe lângă pancreas este afectat şi ficatul.

Dacă beţi băuturi dulci în fiecare zi atunci, probabil că vă aflaţi la începutul unui proces insulinorezistent, adică un mare risc de diabet în viitor. Bombardat cu calorii în exces, corpul nu poate să facă altceva decât să le depoziteze sub piele, dar şi în ficat, pancreas şi pe burtă.

„Grăsimea este un organ foarte activ care eliberează o serie întreagă de compuşi chimici şi hormoni care vă distrug sănătatea şi cauzează inflamaţii“, a mai spus medicul. Depozitele de grăsime dau peste cap activitatea ficatului, iar pancreasul este suprasolicitat să producă insulină pentru a face faţă nivelului zahărului dn sânge.   O băutură dulce consumată timp de 10 ani nu doar că vă îngraşă cu 10 kilograme, ci la vârsta mijlocie veţi avea un risc mult mai mare de a face diabet.

Evident şi moştenirea genetică are o mare însemnătate, a adăugat specialistul. Goldstone a studiat ficatul şi grăsimea de pe abdomen a pacienţilor aflaţi la vârsta mijlocie şi a conchis că inactivitatea, alcoolul, zahărul şi moştenirea genetică luate împreună afectează felul în care organismul depozitează grăsimile.

„Nu este necesar să ştiţi acest lucru: puteţi să aveţi o hipertensiune arterială fără să ştiţi, puteţi avea ficatul gras sau grăsime depozitată în abdomen şi de asemenea să nu ştiţi“. El a adăugat că cheia întregii poveşti este activitatea fizică: „Poate că nu pierdeţi foarte multe kilograme atunci când faceţi exerciţii fizice, dar veţi avea cu siguranţă mai multă masă musculară şi mai puţină grăsime. Gimnastica vă ajută să scăpaţi de grăsimea din ficat şi de pe burtă.

Gras şi în formă e mai bine decât slab şi nepotrivit, a conchis medicul.

3 băuturi pentru slăbit mai eficiente decât apa cu lămâie


3

Să-ţi începi ziua consumând un pahar de apă cu lămâie pe stomacul gol a devenit un fel de ritual ,,religios” pentru persoanele care îşi doresc să slăbească,insă, nutriţioniştii susţin că această băutură nu va topi kilogramele în plus ca printr-o minune, la fel ca nici o altă băutură, dacă persoana în cauză nu adoptă un stil de viaţă sănătos şi nu face mişcare.

Iată, însă, 3 băuturi care te pot ajuta în efortul tău de a da jos kilogramele şi cum să le consumi!

Cafeaua

Studiile arată că, dacă bei 2-3 ceşti de cafea în timpul zilei, înainte de un antrenament, acest lucru te poate stimula să depui mai mult efort şi să rezişti mai bine în timpul efortului fizic, ceea ce înseamnă că vei arde mai multe calorii.

Bea cafeaua neagră, fără să adaugi zahăr sau alţi îndulcitori artificiali, întrucât acestea diminuează proprietăţile energizante ale cafelei.

Apă plată cu gheață

Bea uneori apă rece că să îţi accelerezi metabolismul. Se pare că, de fiecare dată când bei apă rece, organismul depune un efort pentru a încălzi apa, ceea ce înseamnă o ardere a caloriilor. Studiile au arătat că organismul bărbaţilor arde grăsimi pentru a produce energia necesară încălzirii apei, iar organismul femeilor arde carbohidraţi.

Ceai verde

Pe lângă faptul că ceaiul verde nu conține calorii, consumul acestuia stimulează arderea grăsimilor și pierderea în greutate. Astfel, persoanele care au băut 4 căni de ceai verde zilnic, timp de două luni, au slăbit mai mult cu 6 kilogramele decât persoanele care au băut doar apă, se arată într-un studiu publicat în Journal of the American College of Nutrition.

Într-o altă cercetare realizată în 2013 și publicată în European Journal of Nutrition, se arată că persoanele care consumă în mod regulat ceai verde cântăresc mai puțin și au talii mai subțiri. Alege ceaiul verde proaspăt, frunze, deoarece conține mai mulți antioxidanți și stai departe de băuturile cu ceai verde din magazine (care conțin foarte mult zahăr) sau suplimente.

Ceai sau cafea? Ce e mai bine să bei


PA210082

Nenumărate argumente au fost aduse până acum în sprijinul superiorităţii cafelei asupra ceaiului, sau viceversa. Care sunt, totuşi, opiniile specialiştilor despre efectele pe care aceste băuturi le au asupra organismului? Ce acoperire mai are aserţiunea lui George Orwell potrivit căreia ceaiul este unul dintre pilonii de rezistenţă ai civilizaţiei britanice, se întreabă jurnaliştii de la BBC, ţinând cont de faptul că în Marea Britanie se consumă, zilnic, circa 70 de milioane de ceşti de cafea, adică mai mult de una pentru fiecare locuitor.

Care sunt meritele fiecărei băuturi, dincolo de gust fireşte?

Să vedem ce spun specialiştii despre efectul real al acestor băuturi asupra organismului.

Cantitatea  de cofeină

Pentru mulţi, cantitatea de cofeină este un motiv pentru care aleg o băutură sau alta. Aceasta cofeină este un fel de ulei pentru „rotiţele“ care ne fac să funcţionăm.  Din acest punct de vedere cafeaua este de departe băutura avantajată cu 80-115 miligrame de cofeină la o cană de cafea filtru, în timp ce ceaiul are mai puţin de jumătate.

Cu toate acestea însă s-ar putea ca alegerea cafelei în detrimentul ceaiului să nu fie opţiunea ideală atâta vreme cât nu s-au constatat diferenţe mari în timpul de reacţie, iar în urma administrării celor două băuturi cei care le-au consumat s-au simţit deopotrivă alerţi dimineaţa.

Verdict: Împotriva logicii, ceaiul poate fi considerat un stimulent la fel de puternic ca şi cafeaua când vine vorba de trezitul de dimineaţă.

Calitatea somnului

Comparând persoanele care consumă aceeaşi cantitate de ceai şi cafea pe parcursul unei zile, cercetătorii de la Universitatea din Surrey, Marea Britanie, au ajuns la concluzia că, deşi au beneficii similare referitoare la atenţia şi gradul de concentrare de peste zi, atunci când vine vorba de somn, băutorii de cafea adorm mai greu, în timp ce aceia care beau ceai au un somn mai odihnitor.

Verdict: Alegeţi ceaiul dacă puneţi preţ pe somn.

Petele de pe dinţi

La fel ca şi vinul, ceaiul şi cafeaua sunt cunoscute pentru faptul că pătează dinţii şi îi transformă din albi în galbeni sau chiar maronii. Dar care băutură este mai dăunătoare? Cei mai mulţi dentişti sunt de acord că pigmenţii conţinuţi în ceai sunt mai puternici decât aceia din cafea şi aderă mai bine la smalţul dinţilor, mai ales în cazul persoanelor care folosesc o apă de gură care conţine clorhexidină (cea mai eficientă în combaterea bacteriilor dentare).

Verdict: Cei care-şi doresc dinţi strălucitori aleg cafeaua, adică răul cel mai mic.

Balsam pentru momentele de criză

În Marea Britanie este un obicei să oferi un ceai unui prieten care trece printr-un moment greu. În fapt, s-a dovedit că ceaiul poate calma nevii, consumatorii de ceai având un răspuns psihologic mai bun în situaţii stresante. Plus că un consum de trei ceşti de ceai pe zi reduce cu 37% riscul de a face depresie, comparativ cu persoanele care nu beau ceai. Prin comparaţie, cafeaua are performanţe mai scăzute . Unii chiar spun că în urma unei ceşti de cafea simt cum starea de nervozitate creşte. Cu toate acestea, pe termen lung se pare că există nişte beneficii la nivelul sănătăţii mintale. O metaanaliză recentă care a adunat rezultatele unor studii în care au fost cercetate peste 300.000 de persoane au arătat că o ceaşcă de cafea pe zi reduce cu 8% riscul de a face depresie, în timp ce alte băuturi cum sunt cele dulci cresc probabilitatea de a avea probleme de sănătate mintală.

Totuşi, aceste studii trebuie privite cu circumspecţie întrucât poate fi vorba şi de alţi factori asociaţi. Ceea ce se ştie cu certitudine este că atât cafeaua, cât şi ceaiul conţin un amestec de nutrienţi care reduc stresul şi îmbunătăţesc starea de spirit pe termen lung.

Verdict: Nu se poate spune că o băutură e mai bună ca alta.

Reduce riscul de diabet

Câteva ceşti de cafea pe zi, cât şi de ceai reduc riscul de diabet, sunt de acord specialiştii care însă nu pot spune procentual care este acest beneficiu. Amândouă băuturile par să protejeze moderat inima, deşi dovezile tind să încline balanţa în favoarea cafelei , în timp ce ceaiul prin antioxidanţii pe care îi conţine pare să protejeze în faţa unor tipuri de cancer. Verdict: În afara gustului personal sunt puţine argumente pentru a opta pentru o băutură sau alta.