Jurnalul celor trei muschetari


D-ale copilăriei

De data asta nu avem  doar unul, ci  trei pisoi foarte mici. Așa că vom deschide un alt catastif, pe care vom scrie cu litere mari:

JURNALUL CELOR TREI MUSCHETARI

Și cum muschetarii noștri sunt din neamul pisicesc, e clar ca bună ziua că au nevoie de o mână de om ca să consemneze datele importante ale existenței lor.

Prima mână de om care a consemnat ceva în jurnal a fost Carola, care le-a întocmit un Certificat de naștere.

Cerificat de naștere1-page0001

Au urmat nenumărate ședințe foto pentru albumul de familie. Am cam dat chix, căci unde ați văzut voi copil care să stea la poză așa cum vrea fotograful?! Cum văd aparatul, încep să se agite și să miaune de se zguduie casa. Suntem însă foarte perseverenți, așa că socot că vom reuși să le facem și ceva fotografii mai bunicele.

Precum vedeți, avem deja o problemă: cum muschetarii noștri sunt foarte…

Vezi articolul original 99 de cuvinte mai mult

Mica-mămica


D-ale copilăriei

Îmi fac mea culpa: n-am fost un stăpân responsabil și am întârziat să o sterilizez pe Mica. Mai mult, după ce s-a pierdut Ro, am cedat rugăminților Carolei de a o lăsa pe Mica să mai facă un rând de pui, doar-doar s-o mai nimeri unul ca Ro. 

Evenimentul s-a produs în ultimul week-end al lunii octombrie. Așa că iată-ne fericiții stăpâni a trei vajnici muschetari: Gură-mare (certărețul), Chifteluță (hrăpărețul)  și un  ”aproape” Ro. 

De data asta n-am mai putut să o instalăm pe Mica în camera fetelor, fiindcă Negru-Gheorghe și Cipic au fost foarte agitați în preajma evenimentului. Ea își pregătise culcuș în mansardă, dar mie nu mi s-a părut un loc prea bun, așa că am mutat-o în baia de la etaj, unde e foarte cald și nu o sâcâie nimeni. E foarte încântată de noua ei ” cameră  de hotel” și, ca și data  trecută, este o…

Vezi articolul original 64 de cuvinte mai mult