Doi studenţi au creat designul unui aparat de cafea care prajeste,macina…


Doi tineri orădeni au creat designul unui aparat care ar putea schimba felul în care oameni din întreaga lume își beau cafeaua. Este vorba despre o mașină de cafea care prepară lichidul din boabe verzi, care sunt prăjite și măcinate de acest aparat revoluționar. Interesul investitorilor din toată lumea față de acest proiect este mare, având în vedere că el ar putea elimina  intermediarii din procesul de vânzare al cafelei.
Valentin şi Alin sunt doi studenţi în anul patru la Arhitectură în Oradea. Ultima lună a fost cea mai intensă din scurta lor carieră, după ce s-au înscris la un concurs internaţional de idei pentru proiectarea unui aparat de cafea revoluţionar.

„Nouă ni s-a părut o sarcină foarte interesantă, având în vedere că discutăm despre un aparat care nu mai există în momentul de faţă în lume”, spune Valentin Cătană. Alin Nicoară îl completează: „Am lucrat non-stop, 50 – 60 de ore non stop, până ne-a ieșit ce am dorit.”

Adică o maşină de cafea care prepară lichidul din boabe verzi, neprelucrate. „În momentul în care ele se prăjesc, se exfoliază, iar acele resturi pot fi scoase foarte ușor din partea frontală a aparatului”, explică Valentin. „Este şi un buton care arată cât de mult se dorește să se prăjească cafeaua.”

Nemţii au venit cu ideea, orădenii au stabilit designul

Cei care au venit cu ideea sunt mai mulţi tineri din Germania, care au construit un prototip, pentru care au avut nevoie şi de un design. Concursul de idei, lansat pe o platformă online internaţională, a fost câştigat de cei doi studenți orădeni.

Nathalie Sonne, responsabil marketing Bonaverde: „Am avut cel mai bun răspuns la dosarul de lucru, au luat în considerare toate aspectele importante, inclusiv costurile de producţie. Au creat un design minunat.”

Proiectul mașinii de cafea a primit deja finanțare din toată lumea. În mai puțin de o lună, firma germană a primit aproape 300 de mii de dolari de la investitori, pentru a porni producția.

Hans Stier, fondator Bonaverde: „Sper să facem cât mai mulți oameni să se alăture revoluției noastre în domeniul cafelei.”

La începutul lunii decembrie va demara procesul de producție a mașinii de cafea, pentru a putea fi livrată clienților.

Firma germană se va ocupa inclusiv de relația cu producătorii de cafea din lume, care vor putea livra produsul în stare brută, direct clienților interesați. Mașina de cafea ar putea să-i îmbogățească pe cei doi tineri orădeni, care, pe lângă premiul de 1500 de dolari pentru câștigarea concursului de idei, vor primi și 80 de cenți pentru fiecare aparat vândut în lume.

Anunțuri

Autor: puckmucky

I am a huge fan of....COFFEE! That's all about on this blog,coffee news,coffee facts,coffee taste,trivia and much more!