O modalitate riscanta de a folosi cafeaua


Coffee-and-cigarettes

Pe langa gustul ei minunat, cafeaua mai este folosita si in alte scopuri. Unii oameni o utilizeaza pentru a-si curata colonul, prin intermediul unei clisme, o procedura medicala riscanta.

Un cuplu din Florida, SUA, a folosit cafeaua in cadrul procedurii de clisma, facand acest lucru de patru ori pe zi, scrie Fox News. „Imi place cum ma face sa ma simt. Imi da o senzatie de euforie”, spune Trina, care nu si-a dezvaluit numele complet din motive clare.

Ea spune ca a avut probleme digestive, dar si cu ficatul si rinichii. Dupa ce a facut cateva investigatii, a descoperit faptul ca aceasta bautura poate fi folosita intr-un astfel de scop terapeutic. Senzatia pe care femeia o descrie este ca traieste cu adevarat, dupa multi ani.

Ce spun specialistii

Specialistii nu sunt de aceeasi parere. Ei spun ca o clisma facuta cu cafea nu este benefica pentru sanatatea corpului uman. In plus, a o folosi in acest scop te expune la anumite riscuri.

Doctorul Ranit Mishori scria intr-un articol din august 2011, aparut in revista „The Journal of Family Practice”, ca nu exista studii medicale care sa sustina eficacitatea cafelei in acest scop.

Ea poate scoate din corp potasiul, o substanta chimica importanta. In plus, clismele pot avea ca efect si pierderea de electroliti si simptome precum ameteala, diareea si durerile abdominale. Mai mult, efectele pot fi chiar mai grave, ajungandu-se pana la perforarea rectului, infectii ale sangelui, colita si dizenterie.

Aceasta practica isi are originea intr-o terapie folosita in anii 1940 in SUA, numita „tratamentul Gerson”, dupa numele inventatorului Max Gerson. Controversatul tratament inventat de el presupunea si consumul de bauturi de fructe, precum si injectii intravenoase din extract de ficat de vitel. Efectele erau neplacute, ajungandu-se chiar la moarte, in unele cazuri.

Anunțuri

Autor: puckmucky

I am a huge fan of....COFFEE! That's all about on this blog,coffee news,coffee facts,coffee taste,trivia and much more!