Periuţa de dinţi cu cafeină, o nouă invenţie ???


shutterstock_2135745

Potrivit propunerii, această periuţă de dinţi ar putea fi folosită zi de zi, timp de trei luni, adică durata de timp recomandată pentru o periuţă de dinţi obişnuită.Foarte multe persoane nu îşi pot începe ziua fără o ceaşcă de cafea şi, din fericire pentru ele, rutina de dimineaţă ar putea fi în curând îmbunătăţită. Colgate-Palmolive a depus o cerere de brevet pentru o periuţă de dinţi cu cafeină, capabilă să ofere o doză de substanţe chimice utilizatorului, la fiecare periere, informează „Huffington Post“.
În cerere, compania a descris mai multe variante de utilizare pentru îngrijirea orală, însă toate „invocă un răspuns senzorial“ în timpul folosirii. Ilustraţii ale conceptului prezintă plasturi speciali pe partea din spate a capului periuţei, care ar desemna ce tip de produse chimice sau medicamente conţine periuţa de dinţi. Aditivii propuşi variază la arome (de mere sau lămâie), la medicamente (inclusiv pentru calmarea durerilor) sau suprimarea poftei de mâncare. Potrivit propunerii, această periuţă de dinţi ar putea fi folosită zi de zi, timp de trei luni, adică durata de timp recomandată pentru o periuţă de dinţi obişnuită. Chiar dacă acest brevet este aprobat şi Colgate-Palmolive reuşeşte să elibereze produsul, este posibil ca Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor să se sesizeze cu privire la planurile companiei de a lansa o periuţă de dinţi cu cafeină. La sfârşitul lunii aprilie, Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor şi-a anunţat planurile de a investiga impactul acestor noi invenţii asupra sănătăţii. Spre exemplu, o gumă de la Wrigley, pe bază de cafeină, a fost retrasă de pe rafturi, după mai puţin de o lună de la lansare. S-ar putea ca periuţa de dinţi cu cafeină să se confrunte cu o situaţie similară din partea Administraţiei Alimentelor şi Medicamentelor, înainte de a putea fi aprobată.

Anunțuri

Autor: puckmucky

I am a huge fan of....COFFEE! That's all about on this blog,coffee news,coffee facts,coffee taste,trivia and much more!

2 gânduri despre „Periuţa de dinţi cu cafeină, o nouă invenţie ???”

Comentariile sunt închise.