Cafeaua, ”ultima victima” a crizei din sudul Europei


Grav afectate de criza, tarile din sudul Europei, mari consumatoare de cafea, si-au redus puternic consumul, iar efectul se resimte pe piata mondiala a cafelei.

Cererea de pe piata cafelei a fost considerata inelastica si, in general, protejata de fluctuatiile economice conform statisticilor din ultimii ani, relateaza Financial Times.

Criza datoriilor suverane a dus insa consumul de espresso, cappuccino sau cortado din Italia si Spania la cel mai redus nivel din ultimii cinci-sase ani.

Standardul de referinta pe piata mondiala al pietei mondiale al cafelei il reprezinta pretul de la cafeaua Arabica de calitate dela Bursa din New York. In urma secetei din Columbia, pretul sau atinsese anul trecut 6,7958 dolari/kg, dar anul acesta, pe fondul unei cereri in scadere, s-a redus cu 43%, pana la 3,85 dolari/kg.

Italia si Spania au reprezentant pana acum al doilea, respectiv al patrulea consumator de cafea de pe piata europeana, iar consumul inregistrat anul trecut la italieni a inregistrat un minim anul trecut de 5,68 de kilograme.

Consecintele pe piata cafelei

Influenta scaderii consumului are un efect negativ si asupra succesului noilor tehnologii de preparare aparute pe piata, precum capsulele Nespresso, puternic promovate de George Clooney, dar si cele nou lansate ale competitorilor Starbucks.

Dar reducerea indicelui de consum al cafelei surprins de statistici nu este cauzata in totalitate de o reducere absoluta in consumul de cafea.

Un alt aspect al problemei este migrarea cererii de la marcile premium la cele mai ieftine, de o calitate mai scazuta. O analiza a firmei de consultanta Macquarie din Londra, a aratat un transfer de cerere intre marcile premium si cele mai ieftine de 4-5% doar in ultimul sezon, potrivit Financial Times.

In plus, europenii afectati de criza au inceput sa consume cafeaua acasa si au renuntat la iesiri. „O mare parte a consumului era realizat in afara gospodariei, ceea ce era scump, dar oamenii au inversat aceasta tendinta”, a declarat Max Fabian, CEO al Demus, un producator de cafea italian. Acest aspect a afectat atat localurile, care isi pierd clientii, dar si marcile premium de cafea, care erau servite in localuri.

Singurele semnale pozitive vin din Germania si Franta, unde consumul a crescut, criza fiind resimtita la un nivel mai redus.

 

Anunțuri

Autor: puckmucky

I am a huge fan of....COFFEE! That's all about on this blog,coffee news,coffee facts,coffee taste,trivia and much more!